Istoricul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Parohia Dragoș Vodă, judetul Călărași
Situată în Sudul Câmpiei Bărăganului, localitatea Dragoş Vodă se desfăşoară
şerpuit de-o parte şi de alta a Căii ferate Bucureşti – Constanţa (între km 93
şi 95), şi pe partea stângă a Autostrăzii Soarelui (între km 86 şi 89), la o
distanţă relativ egală de marile centre comerciale ale zonei: Călăraşi (32km)
şi Slobozia (30km); şi la 97km faţă de Capitala Ţării: Bucureşti;
învecinându-se la Sud
cu localitatea Vâlcele (6 km), la
Est cu localitatea Dragalina (18 km), la Nord cu Socoalele (7 km) şi la Vest cu Dâlga (6 km).
Născut în urma Legii
Agrare din anul 1896, care a împroprietărit lotizat mai multe familii provenite
pe aceste locuri, Satul Nou, Dragoş
Vodă, a cunoscut o ascensiune rapidă, devenind în scurt timp reşedinţă comunală
şi de plasă, fapt ce reclama edificarea urgentă a unor instituţii
reprezentative. Ȋntre ele s-a numărat şi
Biserica Parohială Sfinţii Ȋmpăraţi
Constantin şi Elena, de a cărei ctitorire s-au bucurat generaţii întregi
până astăzi.
Deşi creştini
pravoslavnici, cu dragoste de Dumnezeu, locuitorii din Dragoş Vodă nu s-au
bucurat de la începutul existenţei lor de darul de a avea un locaş propriu de
închinare, în primul rând datorită sărăciei şi a lipsurilor, fiind strămutaţi
pe aceste meleaguri pentru a porni o viaţă mai bună, iar în al doilea rând din
lipsă de unitate, ce s-a datorat în mare parte faptului că nu se cunoşteau
îndeajuns şi nu găseau motivaţia de a se uni în jurul unui ideal atât de înalt.
Dumnezeu însă, Cel ce
toate le rânduieşte spre folosul nostru, a sădit sămânţa cea bună în inima prea
plină a unui iubitor de-al Său: Constantin Dinescu (Costache Croitorul), de fel
din părţile Albeştiului, care n-a rămas indiferent în faţa noilor realităţi
duhovniceşti ce se înfiripau în Dragoş Vodă, ci împreună cu soţia sa: Teodora
Dinescu (iubitoarea de Hristos) au hotărât să ridice o Biserică măreaţă în
cinstea Sfinţilor Ȋmpăraţi, de la care, şi prin care, nu odată primiseră
ajutor.
Entuziasmaţi, sătenii s-au
constituit în anul 1905, într-un Comitet Organizatoric, fiecare contribuind
după putinţă pentru bunul mers al lucrurilor, astfel încât Dumnezeu le-a ajutat
să-şi înalţe Biserica, s-o învelească cu foi de cupru (aramă), şi s-o
tencuiască la exterior. Dar, cum toate
zidirile mari cer sacrificii, în anul 1912, Ctitorul Constantin Dinescu îşi
încredinţează prematur sufletul în mâinile Celui pe care atât de mult l-a
iubit, la vârsta de numai 52 de ani. A urmat o perioadă grea, ca după
dispariţia unui strateg, lucrurile trenau, oamenii se descurajau căutând moi
perspective, văduva Teodora Dinescu se străduia din răsputeri să continuie
visul soţului, cerând mereu în rugăciune mijlocirea Sfinţilor Ȋmpăraţi, care nu
s-a lăsat aşteptată. La insistenţele şi rugăminţile surorii sale, Teodora
Dinescu, un alt boier Dobre Florescu împreună cu soţia sa Floarea Florescu, îşi
i-au angajamentul că vor finaliza opera cumnatului lor, devenind al doilea
Ctitor.
De
la moartea lui Constantin (1912) şi până la izbucnirea războiului (1914),
Teodora s-a zbătut singură, ca o adevărată eroină, pentru a nu sista nicicând
lucrările, iar atunci când în anul 1914, fratele Dobre se implică în
finalizarea lor, socoteşte că şi-a împlinit menirea şi se mută din lumea
aceasta la Domnul,
alături de soţul cel preaiubit, şi ea la o vârstă destul de fragedă.
Frumoasa Biserică a celor din Dragoş
Vodă a fost terminată, împodobită cu pictură, ca o adevărată Mireasă a lui
Hristos, şi târnosită după 10 ani de plămadă şi prefaceri, de un ales sobor al
Arhiereului Teofil Mihăilescu, de la
Argeş, dar bucuria n-a fost deplină, pentru că în aceeaşi zi
au fost pomeniţi în ceata drepţilor şi Ctitorii Constantin şi Teodora Dinescu,
care n-au apucat să vadă cu ochii lor sublimul acelor clipe. Scriptele îi
pomenesc la Sfinţire,
alături de Arhiereu, pe P.C. Protoiereu Dimitrie Dobre, pe P.C. Arhidiacon
Antonie, şi pe P.C Preoţi Ion Brăcăcescu, Alexandru Negoescu, Alexandru
Vasilescu, Ion Popescu, Tudor Stroescu, Stelian Popescu, Ion Gh. Nicolescu şi
Manda Poenaru.
La scurt timp, în februarie 1915,
administratorul Plasei Lehliu, Gheorghe Turtureanu, făcea cunoscut faptul că
s-a aprobat înfiinţarea Parohiei Dragoş Vodă, care de atunci funcţionează fără
întrerupere până astăzi prin osârdia, eforturile şi strădaniile înaintaşilor
noştri în slujire, aşa cum dovedeşte textul Pisaniei aflat deasupra uşii de
intrare în Biserică:
ZIDITU-S-A ACEASTĂ SFÂNTĂ ŞI
DUMNEZEEASCĂ BISERICĂ ȊN CINSTEA SFINŢILOR ȊMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA, CU
CHELTUIALA BUNILOR CREŞTINI CONSTANTIN ŞI TEODORA DINESCU DIN COMUNA ALBEŞTI,
ȊNTRE ANII 1905 – 1914, CÂND S-A TERMINAT DE ZUGRĂVIT. ȊNTRE ANII 1956 – 1957 A FOST REPICTATĂ ȊN
TEHNICA FRESCO DE CĂTRE PICTOR PR. SANDU PETRE DIN BUCUREŞTI, FIIND RESFINŢITĂ
DE CĂTRE P.S. ARHIEREU TEOCTIST ARĂPAŞU. ȊNTRE ANII 1995 – 1996 SF. BISERICĂ A
FOST REPICTATĂ DE CĂTRE PICTORUL ARHITECT PANŢURU GEORGE ŞI UCENICUL SĂU SOCOL
MARCEL CU AJUTORUL PREOTULUI DINU AUREL ŞI AL ENORIAŞILOR DIN ACEASTĂ PAROHIE. RESFINŢIREA A FOST SĂVÂRŞITĂ DE P.S NIFON, EPISCOPUL SLOBOZIEI ŞI
CĂLĂRAŞILOR.
Biserica din Dragoş Vodă este construită în plan cruciform, cu
lungimea de 32m şi lăţimea de 14m, aparţinând stilului arhitectonic bizantin cu
influenţe neoclasice. Are o singură turlă înălţată deasupra naosului, străjuită
de Sfânta Cruce. Edificiul eclesial are fundaţie de piatră, recent
recondiţionată şi protejată cu strat nou de hidroizolaţie, ziduri de cărămidă,
şi acoperiş de tablă zincată.
Ȋn interior, Biserica oferă un
spaţiu liturgic generos, datorită desfăşurării volumetrice, pe tiparele
Basilicelor bizantine, mai ales la arcele turlei mari, ce deschid pandantive
largi, dând senzaţia infinităţii.
Exteriorul se încadrează în tematica
ornamentală simplă a Bisericilor din Muntenia şi Bărăgan, fără ornamentică.
Clopotniţa este separată de
Biserică, datând din anul 1915, fiind construită integral din cărămidă, este
funcţională, adăpostind cele doua clopote ale Bisericii.
Actualmente, în Biserica Dragoş Vodă
avem pictură unitară în tehnica fresco, din anul 1996, fiind resfinţită deodată
cu catapeteasma restaurată parţial între 1995 – 1996, de către P.S. Nifon,
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, fiind opera pictorului Panţuru George.
Ȋn prezent, la Biserica Parohială
desfăşurăm un amplu proiect de restaurare la brâul interior, pregătind intervenţia
la faţadele exterioare, înlocuim instalaţia electrică, şi refacem în totalitate
acoperişul deseori decopertat de intemperii. De asemeni, avem în plan
primenirea mobilierului interior şi edificarea unui Centru Social-Misionar,
pentru a pregăti cum se cuvine centenarul.
Biserica noastră nu posedă niciun
fel de obiecte cu valoare patrimonială.
Preot Paroh: Gheorghiţă Tipa